Galaxia noastră, Calea Lactee, conţine cel puţin 100 de miliarde de planete, potrivit unui studiu statistic bazat pe detectarea planetelor din afara sistemului nostru solar.
Galaxia noastră conţine, în medie, o planetă pentru fiecare stea, se arată într-un studiu realizat de o echipă internaţională de astronomi, care urmează să fie publicat în revista Nature. Acest lucru înseamnă că este foarte probabil să existe un minimum de 1.500 de planete la o distanţă de doar 50 de ani-lumină de Pământ.
De asemenea, studiul ajunge la concluzia că există mai multe planete de mărimea Pământului decât super-uriaşe de tipul planetei Jupiter. O estimare a studiului indică existenţa a peste 10 miliarde de planete asemănătoare Pământului în Calea Lactee, scrie Mediafax.
"Rezultatele converg rapid într-un rezultat comun: Nu numai că planetele sunt ceva obişnuit în galaxia noastră, dar există mai multe planete mici decât mari", a declarat Stephen Kane, cercetător la NASA şi co-autor al studiului.
0 comentarii: