Noi planuri de explorare spaţială la NASA

NASA este pregătită să avanseze în dezvoltarea sistemului Space Launch System - SLS – un vehicul de lansare cu tehnologie avansată pentru transporturi grele, care va oferi o perspectivă cu totul nouă asupra explorării spaţiului dincolo de orbita Terrei.


NASA anunţă noul design pentru sistemul Deep Space Exploration


Sistemul de lansare în spaţiu (SLS) va oferi S.U.A. un mod de transportare dincolo de limitele avute în trecut, sigur, cu preţuri accesibile, care va oferi ocazii pentru noi descoperiri unice.

Sistemul de lansare va fi proiectat pentru a transporta vehiculul Orion Multi-Purpose Crew, precum şi o încărcătură importantă, echipamente şi experimente ştiinţifice ce vor avea ca destinaţie orbita Pământului şi poziţii de dincolo de ea. În plus, SLS va servi drept rezervă pentru serviciile de transporturi comerciale şi internaţionale cu destinaţia Staţia Spaţială Internaţională.Pentru mai multe detali dati la pagina NASA VIDEO.


"Acest sistem de lansare va crea noi locuri de muncă bine plătite pentru americani, va asigura supremaţia Statelor Unite în spaţiu şi va inspira milioane de oameni de pe planetă", spune administratorul NASA, Charles Bolden. "Preşedintele Obama ne-a provocat să fim îndrăzneţi şi să avem visuri măreţe, iar asta este exact ceea ce facem noi la NASA. În timp ce eu am fost mândru să zbor la bordul unei navete spaţiale, mâine exploratorii vor visa ca într-o bună zi să păşească pe suprafaţa planetei Marte."


Racheta SLS va încorpora investiţii tehnologice de la Programul Navetelor Spaţiale (Space Shuttle Program) şi Programul Constellation (Constellation Program) pentru a profita de echipamente de încredere şi de tehnologie de ultimă generaţie care vor reduce semnificativ costurile de dezvoltare şi operare. Se va folosi hidrogen lichid şi oxigen lichid pentru sistemul de propulsare, ceea ce va include motorul RS-25D/E, împrumutat de la Programul  Navetelor Spaţiale, pentru arderea principală şi motorul J-2X pentru arderea secundară. De asemenea, SLS va folosi rachete pentru perioada iniţială de dezvoltare a zborurilor, în timp ce rachetele adiţionale vor fi completate în funcţie de criteriile de performanţă şi de accesibilitate. Iniţial, SLS va avea o capacitate de ridicare de 77 de tone. Asta reprezentând aproximativ greutatea a 40 de vehicule sport utilitare (SUV). Capacitatea de transport va fi dezvoltată până la 143 de tone - îndeajuns pentru a ridica 75 de vehicule SUV. Primul zbor de dezvoltare (misiune de dezvoltare) este planificat pentru sfârşitul anului 2017.

Lansare SLS. Concepţie artist
Credit: NASA


Această arhitectură specifică a fost selectată în mare măsură deoarece abordează o modalitate de dezvoltare evolutivă, ceea ce permite ca NASA să adreseze costurile ridicate de dezvoltare devreme şi să profite de puterea de cumpărare înainte ca inflaţia să erodeze fondurile disponibile din bugetul determinat. De asemenea, această construcţie oferă posibilitatea ca NASA să crească capabilităţile existente şi să scadă costurile de dezvoltare utilizând hidrogen lichid şi oxigen lichid atât pentru arderile principale, cât şi pentru cele secundare. În plus, arhitectura prevede un vehicul de lansare modulară care poate fi configurat pentru misiuni cu nevoi specifice, utilizând o multitudine de elemente comune. S-ar putea ca NASA să nu fie nevoită să ridice 143 de tone pentru fiecare misiune, dar flexibilitatea acestei arhitecturi modulare permite agenţiei să folosească diferite etape de bază, etape secundare şi combinaţii de rachete pentru a obţine cel mai eficient vehicul de lansare pentru misiunea dorită.

"NASA a făcut progrese constante către realizarea ţelului preşedintelui, şi anume explorarea spaţială, făcând-o în acelaşi timp într-un mod cât mai accesibil", spune Lori Garver,  administrator adjunct la NASA. "Am tot redus costurile programului SLS şi contractele Orion, adoptând noi căi de a face afaceri, plănuind economii de sute de milioane de dolari în fiecare an."

Destinaţii viitoare. Concepţie artist
Credit: NASA


SLS va fi primul vehicul de explorare după Saturn V, cel care a dus astronauţii americani către Lună acum mai bine de 40 de ani. Cu o capacitate de ridicare superioară, SLS va extinde graniţele explorării umane în cadrul Sistemului Solar şi ne va permite explorarea spaţiului lunar, a asteroizilor din apropierea Pământului, a planetei Marte şi a lunilor acesteia, ba chiar dincolo de ele. Vom învăţa mai multe despre cum s-a format sistemul nostru solar, de unde provine apa de pe Pământ şi viaţa organică şi despre cum viaţa poate fi întreţinută în locuri de după atmosfera Pământului, extinzând barierele explorării umane în spaţiu. Aceste descoperiri vor schimba modul în care  ne înţelegem existenţa, dar şi planeta şi locul acesteia în Univers.

Pe 10 decembrie moldovenii vor putea vedea un fenomen rar. Luna va rasari din umbra Pamantului. Vezi in articol HARTA cu locul exact in care trebuie sa privesti.

Luna rasare sambata la ora 16:30 si vom putea vedea ca este scufundata in umbra planetei noastre. Chiar atunci se produce maximul eclipsei si in urmatoarele 25 de minute Luna va ramane in umbra.

Iata HARTA cerului, in momentul eclipsei

Vom putea vedea cum iese din umbra incepand cu ora 16:57 pana la 18:18 cand va ramane in penumbra. Pentru ca penumbra este foarte transparenta putem considera (din punct de vedere vizual) ca eclipsa a luat sfarsit.

Geometric vorbind eclipsa se va termina la 19:30 cand Luna a iesit complet si din penumbra. Eclipsa se vede in totalitate din Asia si Australia. Din America de Nord, Europa si Africa se va vedea pe jumatate (americanii vor vedea prima jumatate, noi a doua), scriu specialistii de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

1.000 de motive cosmice sa ne uitam in sus si sa ne fie teama de ce vedem, date de NASA

Cerut de Congresul Statelor Unite din 1998, proiectul Spaceguard a obligat NASA sa gaseasca 90% din obiectele apropiate de Pamant ce au macar 1 kilometru in diametru.


Cercetarile sunt aproape complete, 93% dintre obiecte fiind identificate spune astronomul Amy Mainzer de la laboratorul NASA din Pasadena, California.

20.500 de asteroizi mici cu dimensiuni de pana la 100m in diametru au fost inregistrati. Acestia nu reprezinta insa un pericol pentru pamant.

In urma cu 65 de milioane de ani, se presupune ca o cometa ar fi lovit pamantul, schimband major clima si ducand la disparitia dinozaurilor.

"Ceva la fel de mare ar distruge pamantul" a mai spus Mainzer. Din cei 1.000 de asteroizi cu diametrul mai mare de 1km, specialistii incearca acum sa-i identifice pe cei aflati la o distanta mai mica de 7.4 milioane de km de Pamant.

Potrivit acestora, nu exista niciun plan prestabilit in cazul in care un asemenea asteroid ar intra pe o traictorie de coliziune cu planeta noastra.

Descoperiri

Cea mai mare
Dubbed TrES-4 este de 1,7 ori mai mare decât Jupiter. Planeta gigant este una dintre cele mai ciudate descoperite și, teoretic, nici n-ar fi trebuit să existe, spun oamenii de știință. Se află la 1.400 de ani lumină de Pământ, fiind o planetă cu o densitate extrem de mică.

Planeta cu trei sori
O exoplaneta asemanatoare cu Jupiter, situata la 149 de ani lumina distanta de Terra, are trei sori, cel mai important dintre acestia fiind similar cu Soarele in ceea ce priveste masa. Sistemul cu trei stele este cunoscut sub denumirea HD 188753. Planeta este destul de fierbinte, orbitand foarte aproape de steaua principala.

O nouă planetă descoperită în sistemul nostru solar

O nouă planetă descoperită în sistemul nostru solar
15 feb 2011, 19:05 | Actualizat Marţi, 15 Februarie 2011 19:10
REALITATEA.NET
Oamenii de ştiinţă cred că au descoperit o nouă planetă în sistemul nostru solar, care este de patru ori mai mare decât Jupiter.

Sistemul solar ar putea avea încă o planetă
Planeta se află de 15.000 de ori mai departe de Soare decât Pământul, lucru care ar putea explica de ce nu a fost descoperită până acum.

Informaţiile care ar putea dovedi existenţa planetei Tyche, un gigant gazos aflat în Norul Oort, cea mai îndepărtată zonă a sistemului solar, vor fi făcute publice în aprilie. Norul Oort înveleşte sistemul solar şi cuprinde miliarde de comete.

Profesorul Daniel Whitmire de la Universitatea Louisiana spune că planeta ar fi alcătuită în principal din hidrogen şi heliu, cu o atmosferă asemănătoare celei de pe Jupiter, cu pete, inele şi nori. "Ne aşteptăm să aibă şi luni. Toate planetele exterioare au luni", a spus profesorul.

Telescopul spaţial al NASA, Wise, arată că Tyche este de 4-5 ori mai caldă decât Pluto, având aproximativ -73 de grade Celsius. "Căldura este o rămăşiţă a formării sale. Un obiect de dimensiuni aşa mari are nevoie de foarte mult timp să se răcească", a spus Whitmire.

Dacă este confirmată existenţa planetei, numele său va trebui să primească acordul Uniunii internaţionale Astronomice.

Momentan, numele său este Tyche, de la zeiţa greacă care guverna destinul unui oraş, însă acesta ar putea fi schimbat, întrucât provine dintr-o teorie care s-a dovedit acum greşită.

MICROBII POT TRAI PE MARTE

In cadrul unui experiment de simuare a atmosferei martiene, s-a dovedit ca exista microbi care pot trai in aceste conditii, transmite BBC.

Utilizand o incinta speciala, numita Camera Andromeda, Timothy Kral, de la Universitatea din Arkansas, a reprodus conditiile atmosferice de pe Marte. Ulterior, a introdus aici culturi care traiesc pe Pamant.

Este vorba despre niste microorganisme numite metanogene, deoarece, pentru respiratie, se multumesc cu metan, fara a avea nevoie de oxigen. Acestea s-au descurcat bine in atmosfera martiana reprodusa in laborator, cercetatorii fiind interesati sa vada cum se dezvolta pe termen lung.

Oricum, prima concluzie care poate fi trasa de pe acum este aceea ca planeta vecina poate gazdui viata. Astfel, teoriile conform carora pe Marte a existat viata cel putin in forme incipiente sunt acum privite intr-o alta lumina.

De asemenea, aceasta descoperire da un nou impuls cecetarilor teoretice cu privire la posibilitatea de terraformare a planetei vecine, adica la transformarea ei intr-o planeta similara Terrei. (Sursa BBC)

Fizician Stephen Hawking

.

Controversatul fizician Stephen Hawking povesteşte, într-un interviu acordat ziarului american "New York Times", când s-ar întoarce în timp şi îi sfătuieşte pe oamenii cu disabilităţi să nu-şi îngrădească spiritul.

Recent, fiica omului de ştiinţă, Lucy Hawking, şi un fizician de la Universitatea din Arizona, Paul Davies, au lansat un concurs, în care îi provoacă pe şcolari să le scrie extratereştrilor. Totuşi, anterior, Hawking a declarat că pământenii nu ar trebui să contacteze formele de viaţă extratereste.

"Mai demult am spus că ar fi o idee proastă să contactăm extratereştrii, pentru că ar putea să fie atât de avansaţi în comparaţie cu noi, încât este foarte probabil să nu supravieţuim experienţei. Competiţia "Dear aliens" (Dragi extratereştri) pleacă de la alte premise. Se presupune că o formă de viaţă extraterestră a luat deja legătura cu noi, iar noi le răspundem. Competiţia le cere copiilor să fie creativi şi să se folosească de ştiinţă ca să le explice viaţa extratereştrilor. Cred că este o întrebare interesantă pentru copii, pentru că îi stimulează să se gândească la rasa umană şi la la planeta noastră ca la un întreg. Le cere tinerilor să ne definească şi să explice realizările oamenilor", spune omul de ştiinţă britanic, citat de ziarul american.

În plus, el arată că boala de care suferă (scleroză laterală amiotrofică) l-a învăţat să nu se compătimească, pentru că "altora le-a mers mult mai rău".

"Sunt norocos că lucrez în fizica teoretică, unul din puţinele domenii în care dizabilitatea nu este un handicap grav. Sfatul meu pentru cei cu dizabilităţi este să se concentreze pe ceea ce pot să facă şi să nu regrete lucrurile cu care nu interferează. Să nu aveţi un spirit handicapat", îi sfătuieşte Hawking pe oameni.

Legat de cel mai mare accelerator de particule, Large Hadron Collider (LHC), din Elveţia, fizicianul spune că, peste doi ani, când LHC va funcţiona la capacitate maximă, va genera de cinci ori mai multă energie decât celelalte acceleratoare de particule. "Putem numai să ghicim ce ne va oferi, însă experienţa ne spune că vom găsi ceva la care nu se aşteptăm. Atunci devine fizica interesantă, când învăţăm ceva nou despre univers."

Dacă s-ar putea întoarce în timp, Stephen Hawking ar vrea să călătorească în 1967, la naşterea primului fiu, Robert. "Cei trei copii ai mei mi-au adus multe bucurii", mărturiseşte omul de ştiinţă.

Stephen Hawking (69) este un fizician englez, considerat unul din cei mai mari cosmologi contemporani. În prezent, Hawking este profesor la catedra de Matematică, la Universitatea Cambridge.

Paminntul si proprietatile sale

Galerie foto (11) Ne nastem pe Pamant, il luam in mostenire si nu intelegem mare lucru despre planeta noastra, daca nu o studiem aprofundat. Fara a avea acces la informatiile culese de predecesorii nostri, poate, privind orizontul, ne-am da seama ca traim pe un corp ceresc sferic sau, urmarind ciclicitatea noapte-zi, am intui miscarea de rotatie in jurul axei. Insa, o multime de fenomene care ne influenteaza substantial planeta, precum si o seama de procese indelungate care nu ne afecteaza pe noi in mod direct, dar, in timp, slefuiesc legile dupa care este ghidata evolutia planetara ar ramane enigme de nedescifrat. Mii de ani i-au trebuit omenirii pentru a afla secretele Terrei, iar aceasta misiune este departe de a se fi incheiat.

10. Gravitatia nu este uniforma pe toata suprafata Pamantului Se pare ca in anumite locuri de pe Pamant, ne putem simti mai grei decat in altele. Acest fenomen este explicat prin faptul ca, in unele regiuni de pe planeta, atractia gravitationala actioneaza cu o forta mai mare decat in majoritatea zonelor. Un punct in care gravitatia se manifesta cu intensitate scazuta se afla in vecinatatea coastelor indiene, in timp ce, fenomenul atractiei actioneaza mai pronuntat in Oceanul Pacific de Sud. Cauza acestor iregularitati este momentan necunoscuta, de vreme ce nu aspectul suprafetelor pare sa influenteze aceste reactii. Ca atare, satelitii gemeni GRACE ai NASA, lansati in martie 2002, fac masuratori detaliate ale campului gravitational al Pamantului, care vor duce, spera cercetatorii, la descoperiri importante referitoare la gravitatie si la sistemele naturale ale Terrei.

9. Atmosfera evadeaza Datorita energiei termale, unele dintre moleculele aflate la granita superioara a atmosferei Pamantului isi maresc viteza de miscare pana la punctul in care pot evada din sfera de influenta a gravitatiei terestre . Acest lucru duce la o scurgere lenta dar constanta a atmosferei in spatiu. Deoarece hidrogenul nefixat are o greutate moleculara scazuta, el poate deprinde viteza necesara unei evadari mai rapide si se poate scurge in spatiul cosmic la o rata superioara. Din acest motiv, atmosfera actuala a Pamantului se oxideaza mai degraba decat se reduce, consecintele acestui fapt tinand de nivelul naturii chimice a vietii care s-a dezvoltat pe planeta. Atmosfera bogata in oxigen retine o mare parte din hidrogenul care supravietuieste, blocandu-l in molecule de apa.

8. Viteza de rotatie a Pamantul variaza Ca rezultat al variatiei fortelor gravitationale sub influenta Lunii, a Soarelui si a celorlalte planete din sistemul solar, precum si al altor mecanisme cosmice, viteza de rotatie a Pamantului in jurul propriei axe ajunge sa varieze in timp. Recent, zilele au devenit mai scurte cu sutimi de secunda, ceea ce sugereaza ca viteza unghiulara de rotatie a Pamantului in jurul axei sale a crescut. Factorii care induc aceasta sporire de viteza nu au fost inca determinati cu exactitate. De asemenea, datele inregistrate referitoare la rotirea Terrei prezinta oscilatii in functie de anumite perioade din an. Astfel, cea mai pronuntata incetinire a rotatiei planetei are loc iarna, in lunile ianuarie si februarie, cand Pamantul isi atinge viteza minima dintr-un an.

7. Centura de radiatie Van Allen Centura de radiatie Van Allen este un camp plasmatic aflat in jurul Pamantului, alcatuit din particule incarcate electric, tinute laolalta de campul magnetic al planetei. In timpul misiunilor Apollo, echipajele umane de la bordul aeronavelor au fost partial expuse radiatiei Van Allen, astronautilor crescandu-le sansa de a dezvolta forme de cancer de 5 ori mai mult decat persoanelor obisnuite. Totusi, NASA sustine ca a calculat in mod deliberat lansarile si traiectoriile navelor Apollo si a folosit orbitele de transfer spre Luna care doar au atins tangential marginea centurii deasupra ecuatorului pentru a minimaliza iradierea echipajelor. De asemenea, unele teste nucleare efectuate in spatiu au provocat centuri artificiale de radiatie. Starfish Prime, un test nuclear care a avut loc la mare altitudine, a creat o centura artificiala de radiatii care a avariat sau a distrus o treime dintre satelitii aflati pe orbita joasa a Pamantului in acea perioada (1962). Aceeasi ar fi probabil soarta tuturor satelitilor de pe orbita Pamantului, daca s-ar afla sub incidenta centurii de radiatie Van Allen.

6. Luna se indeparteaza de Pamant Dupa 25 de ani de masuratori si inregistrari de date, a devenit limpede pentru oamenii de stiinta ca orbita Lunii isi mareste incet volumul, iar satelitul natural al Pamantului se indeparteaza constant de planeta noastra. In cifre mai exacte, satelitul natural al Terrei se indeparteaza de noi cu o rata de patru centimetri anual. Conform astronomilor, se pare ca aceasta tendinta va persista pana atunci cand Soarele va deveni o giganta rosie, peste aproximativ cinci miliarde de ani. In timpul acestei faze solare, atat Pamantul cat si Luna vor fi afectate de atmosfera aflata in expansiune a stelei si se vor reapropia. Atunci, Luna va reveni spre Pamant pana la limita inferioara a distantei posibile dintre cele doua corpuri, ajungand la o departare de 18.470 kilometri, asa-numita “limita Roche”. Rezultatul final va fi insa distrugerea Lunii in fragmente foarte mici care ar urma sa alcatuiasca, in jurul ecuatorului Terrei, un disc de resturi cu diametrul de aproximativ 37.000 kilometri, asemanator inelelor saturniene.

5. Luna are un efect de maree asupra atmosferei Luna are un efect de maree asupra atmosferei terestre, asa cum are si asupra oceanelor. Conform teoriei, in zonele tropicale, presiunea lunara ar trebui sa exercite oscilatii mai puternice ale atmosferei, dar amplitudinea lor depaseste rareori, in realitate, cu 100 microbari presiunea atmosferica fireasca de la suprafata (adica 0.01% din aceasta). Detectarea unui semnal atat de redus mascat de variatii de presiune mult mai mari, asociate cu fenomene climatice, a presupus dezvoltarea unor tehnici speciale de statistica si acumularea unei lungi serii de observatii regulare. Este ceva comun pentru valurile atmosferice sa creasca in amplitudine odata cu inaltimea, pe masura de aerul se subtiaza. Curentul lunar, totusi, ramane slab in comparatie cu cel solar din atmosfera mai inalta.

4. Licarirea “Lumanarului” “Licarirea Lumanarului” reprezinta o mica variatie a axei de rotatie a Pamantului, descoperita de astronomul american Seth Carol Chandler (Lumanar) in anul 1891. Axa de rotatie a Terrei manifesta o modificare de 0.7 arc secunde ( 0.7 * 1/3600 grade) la o perioada de 433 de zile. Altfel spus, polii Pamantului se deplaseaza intr-o miscare circulara neregulata cu un diametru de trei pana la 15 metri intr-o oscilatie. Cauza acestui fenomen este necunoscuta. Pe 18 iunie 2000, Laboratorul Jet Propulsion a anuntat ca “principala cauza a licaririi Lumanarului este presiunea fluctuanta de pe fundul oceanului, cauzata de schimbarile de temperatura si salinitate precum si de schimbari provocate de curenti in circularea oceanelor”. Totusi, in perioada ianuarie-februarie 2006, oamenii de stiinta au observat ca licarirea Lumanarului s-a oprit si a existat o perioada de aproximativ sase saptamani in care o pauza semnificativa a persistat. Aceasta anomalie a reprezentat un mare factor de interes in obtinerea unei mai bune intelegeri a fenomenului, dar nu se stie inca daca acest lucru a provocat sau va provoca schimbari catastrofale in axa de rotatie generala a planetei noastre.

3. Incarcatura electrica a Pamantului Din 1917, cercetatorii stiu ca suprafata Pamantului este incarcata cu electricitate negativa, dar nimeni nu cunoaste cu exactitate ce anume intretine aceasta incarcatura. Nu este vorba despre un curent foarte puternic, ci de aproximativ 1.500 amperi, nu cu mult mai mult decat curentul care circula prin cateva linii de inalta tensiune. Desi se consuma, aceasta electricitate este constanta, deci ea se restabileste cumva, altfel s-ar epuiza in scurt timp. Oamenii de stiinta se intreaba cum este posibil acest lucru. O teorie evidenta este aceea ca fulgerele refac cumva energia pierduta, dar nimeni nu a reusit sa o dovedeasca incontestabil. Cu trei ani in urma a inceput masurarea activitatii electrice din aerul linistit de deasupra norilor formatori de fulgere. Destul de precis, instrumentele intrebuintate au indicat atunci unele valori si miscari ale curentului care i-au determinat pe oamenii de stiinta sa presupuna ca toate furtunile cu fulgere genereaza un curent net de aproximativ 1.500 de amperi, suficient pentru a contrabalansa consumul si a pastra constanta incarcatura electrica a Pamantului.

2. Tone de materie interplanetara aterizeaza pe Pamant anual Potrivit paginii de Internet space.com, aproximativ 30.000 de tone de praf interplanetar ating suprafata Pamantului in fiecare an. Cei mai multi asteroizi se deplaseaza in jurul Soarelui intr-o centura aflata intre Marte si Jupiter. Fragmentele rezultate in urma coliziunilor dintre ei pot fi atrase spre interiorul sistemului solar si uneori se pot apropia chiar de Terra. Rocile si praful care se misca rapid in raport cu planeta noastra intra frecvent in atmosfera si iau foc, devenind “stele cazatoare”. Cu toate acestea, obiectele care se misca mai incet, raportat la viteza de rotatie a Pamantului, pot fi capturate de gravitatia planetei si supravietuiesc patrunderii in atmosfera, ajungand pe sol.

1. Schimbarea polilor magnetici ai Pamantului In timpul unei inversiuni a polaritatii Pamantului, polul nord magnetic al planetei devine polul sud si invers. Pe durata ultimilor 160 de milioane de ani au avut loc sute de asemenea inversari, ultima acum 780.000 de ani. O inversare completa dureaza cateva mii de ani si are consecinte ingrijoratoare care includ punerea in dificultate a pasarilor migratoare sau a altor animale (precum rechinii) si posibila expunere a Pamantului la razele cosmice. Razele cosmice sunt in mod normal respinse de campul magnetic al Pamantului, insa in timpul inversarii, la un moment dat, campul magnetic devine zero. Oamenii de stiinta inteleg foarte putin in ce consta efectiv mecanismul cauzal din spatele acestor inversari si pana de curand ideea cea mai raspandita era ca acest fenomen are loc in mod aleatoriu. Cu toate acestea, recent s-a descoperit ca secventa de inversari ale polaritatii nu este descrisa de o distributie de probabilitate, specifica proceselor aleatoare, ci de o distributie ce caracterizeaza prezenta unor efecte de "memorie". Cu alte cuvinte, inversarile de polaritate nu sunt independente unele de celelalte, ci sunt corelate. Desi de cele mai multe ori, o inversare de polaritate este un procest lent si constant, uneori fenomenul se manifesta in rapid si in salturi.

Free Chat + un chat pentru cei care sunt logati pe Facebook

      

PLANETELE JUPITER SI SATURN S-AU FORMAT IN DOAR CATEVA SUTE DE ANI

Planetele gazoase gigantice ca Jupiter si Saturn s-au format, probabil, in cateva sute si nu in cateva milioane de ani, asa cum se credea pana in prezent, arata un studiu publicat joi in Statele Unite. Ipoteza general recunoscuta in astrofizica este ca pentru formarea planetelor gazoase de
dimensiunea lui Jupiter sau Saturn este nevoie de peste un milion de ani. Ipoteza este pusa sub semnul intrebarii de articolele publicate in revista Science. Potrivit acestui studiu, planetele aflate in formare sunt supuse efectului stelelor din jur, de genul Soarelui din sistemul nostru, care emit o cantitate foarte mare de caldura si disperseaza gazele care se acumuleaza in jurul acestora. Daca procesul este indelungat, gazele sunt imprastiate de radiatiile stelelor, subliniaza astrofizicianul Thomas Quinn, de la Universitatea Washington. "Daca o planeta gazoasa nu se poate forma rapid, probabil ca nu se va mai forma deloc", a estimat profesorul Quinn. Noua teorie, rezultat al unui model matematic, postuleaza ca discul de materie (numit disc protoplanetar) incepe sa se fragmenteze imediat ce si-a inceput rotatia in jurul unei stele tinere. Pe masura ce discul se fragmenteaza, se formeaza rapid gramezi de materie care atrag gazele, acestea formand un invelis in jurul stelei. Acest model permite explicarea faptului ca alte doua planete gigantice din sistemul nostru solar, Uranus si Neptun, nu au invelisuri gazoase ca Jupiter si Saturn, arata autorul. Potrivit teoriei sale, la epoca la care s-au format Uranus si Neptun, acestea erau foarte apropiate de o stea care apoi s-a indepartat de sistemul nostru solar. Teoria nu se refera la planete telurice ca Pamantul sau Marte, situate mai aproape de Soare. Autorul studiului presupune ca aceste planete, mai mici, s-au format in cursul unui proces mai lung care corespunde mai degraba modelului clasic de nastere a planetelor .