Un glob mare intr-un blog mic !!!

duminică, 18 martie 2012

O companie britanică transformă energia produsă de paşi în electricitate (VIDEO)

Stefan | 16:56 |

O companie britanică a descoperit încă un potenţial avantaj oferit de mersul pe jos. Cei de la Pavegen au reuşit să dezvolte o placă specială care are capacitatea de a colecta energia produsă de paşi şi de a o transforma în electricitate.
Creaţia a fost deja testată. Ea a fost amplasată pe o porţiune din podeaua unei şcoli din Anglia, pe ale cărei coridoare se plimbă peste 1.000 de elevi. Rezultatele au arătat că, într-o zi obişnuită, podeaua a putut furniza destulă energie electrică pentru iluminarea unei străzi pe timpul nopţii.
Mai mult, în cadrul unui festival de muzică, a fost amplasată o placă Pavegen care le permitea tinerilor să îşi încarce telefoanele mobile cu energie electrică generată de paşii lor de dans.
Marea provocare va veni însă la vară. Atunci, compania va instala noile sisteme în faţa centrului Westfield Stratford City, probabil unul dintre cele mai populate locuri din Anglia în timpul Jocurilor Olimpice din acest an. Plăcile vor fi amplasate pe una dintre arterele pietonale principale care duc spre Parcul Olimpic din Londra. În funcţie de traficul pietonal, compania speră ca produsele sale să fie capabile să asigure energie electrică care să alimenteze întregul sistem de iluminare al complexului.
Această ultimă testare, ce va avea loc în vară, ar trebui să dovedească durabilitatea produselor Pavegen. Compania speră ca o placă să colecteze, în medie, energia de la 20 de milioane de paşi, înainte să se deterioreze.
Sursa: PRI 
Parere proprie:Eu as vrea sa spun ca e genial asa ceva inca nu sa mai inventa, baetii sau inginerii care au inventat asta vor avea venituri mari ,nu as spune ca e un prototype deoarece este deja implementat pe coridoarele unei scoli ,eu cred ca inventia data ar fi alernativa la electrocentralele care consuma combustibil pentu a creea energie deoarece ele dauneaza grav naturii si mai ales stratului de Ozon ,e ceva uimitor asa ceva sa se implementeze in orasele aglomerate va genera multa energie electrica  pe o starda de ex din NewYork.Daa inca la asa ceva eu singur  nu ma asteptam,astept reactile din partea dvs,va multumesc .

0 comentarii:

Arată emoticoane