Un glob mare intr-un blog mic !!!

joi, 29 martie 2012

Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou efect nociv al fumatului

Stefan | 15:19 |

Fumatul poate fi un factor de risc important în declanşarea schizofreniei, susţine un om de ştiinţă de la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Elveţia.
Profesorul Boris Quednow a condus un studiu care sugerează că fumatul are impact asupra genelor care declanşează schizofrenia.
Fumătorii sănătoşi sunt purtătorii unei anumite variante a unei gene care, în cadrul unui test cu "stimuli acustici" răspunde la fel ca în cazul indivizilor care suferă de tulburări mentale severe. De asemenea, cu cât o persoană fumează mai mult, cu atât efectul este mai puternic.
Studiul a inclus peste 1800 de participanţi, care au fost supuşi unui test simplu ce presupunea ascultarea unor secvenţe de clicuri. Măsurarea undelor cerebrale a arătat că, în timp ce procesează sunetele, majoritatea oamenilor suprimă alţi stimuli irelevanţi. Pacienţii care suferă de schizofrenie, însă, nu au acest mecanism de filtrare, iar creierul lor este inundat de prea multe informaţii.
Studiul a arătat că oamenii clinic sănătoşi, care deţin varianta genei TCF4 cu rol major în creşterea riscului de apariţie a schizofreniei, au o capacitate slabă de a filtra informaţiile de ordin acustic. Se pare că fumatul poate amplifica acest deficit.
"Fumatul alterează impactul genei TCF4 asupra filtrării stimulilor acustici. Prin urmare fumatul ar putea creşte impactul asupra anumitor gene, crescând riscul de apariţie a schizofreniei. În viitoarele studii, fumatul ar trebui luat în considerare drept cofactor de risc al schizofreniei", a declarat profesorul Quednow.
Stataisticile arată că mulţi dintre schizofrenici fumează. De asemenea, cercetătorul a adăugat că, în viitor, schizofrenia ar putea fi descoperită mai rapid analizând o combinaţie între informaţiile genetice şi obiceiurile legate de fumat.
Sursa: Daily Mail

0 comentarii:

Arată emoticoane