Să plănuieşti o săritură de la 730 de metri, în urma căreia să aterizezi în siguranţă, fără a folosi o paraşută, pare nebunesc chiar şi pentru cascadori.
Cu toate acestea, Gary Connery, un bărbat în vârstă de 42 de ani, tatăl a doi copii, a reuşit să ducă la bun sfârşit un astfel de plan. Connery este un maestru cascador, echipat cu un costum special dotat cu aripi, o invenţie utilizată de skydiveri. Pentru a demonstra că nu este nebun, personajul - cunoscut pentru cascadoriile sale din Batman Begins, Die Another Day, Johnny English şi Harry Potter - a avut cu el şi o paraşută pe care avea de gând să o folosească în cazul în care planul nu ar fi mers aşa cum se aştepta.
Pentru a supravieţui cascadoriei, Connery a trebuit să îşi deschidă aripile costumului cu 60 de metri deasupra ţintei, pentru a-şi ajusta viteza de alunecare la 80 km/h şi cea verticală la 25 km/h. Chiar şi aşa aterizarea nu a părut foarte confortabilă.
Sursa: The Atlantic Wire
Sursa: The Atlantic Wire
0 comentarii: