Un glob mare intr-un blog mic !!!

joi, 29 decembrie 2011

Două navete ale NASA vor investiga gravitaţia Lunii

Stefan | 11:22 |


Două navete cu motoare care funcţionează cu energie solară vor ajunge pe orbita Lunii, în noaptea de Revelion, pentru a studia forţa de atracţie gravitaţională a satelitului pământesc.
Aparatele vor scana interiorul Lunii şi câmpul ei gravitaţional, prin măsurarea efectelor pe care acesta le are asupra traseelor de zbor ale celor două aparate de zbor, relatează Daily Mail.
NASA a descris misiunea spaţială, denumită Grail, drept "o călătorie spre centrul Lunii", în urma căreia interiorul astrului va fi cartografiat de până la 1.000 de ori mai precis decât era până în prezent. Aparatul a fost lansat spre Lună în luna septembrie, din Florida, iar costul întregii misiuni se ridică la 496 de milioane de dolari.
O dată ce vor orbita Luna, navetele vor petrece următoarele 60 de zile zburând în formaţie şi urmărindu-se una pe alta, în jurul Lunii, până când ajung la 56 de kilometri de suprafaţa satelitului natural, cu o distanţă între ele de 200 de kilometri. Colectarea datelor va începe în martie.
Pe măsură ce navetele vor orbita Luna, câmpul gravitaţional le va face să prindă sau să piardă viteză. Acest lucru va provoca modificarea distanţei dintre ele, fapt ce va fi măsurat prin emiterea de unde radio. Cu ajutorul acestor informaţii despre câmpul gravitaţional, oamenii de ştiinţă pot determina ce se află pe suprafaţa Lunii - munţi, cratere.
Toate aceste date, puse cap la cap, vor folosi la stabilirea evoluţiei acestui satelit natural al Pământului, în ultimele 4 de miliarde de ani, dar şi la identificarea compoziţiei nucleului lunar - fier sau oxid de titan.
Un alt mister care ar putea fi elucidat este dacă Pământul a avut, în trecut, o a doua Lună, mai mică. Informaţiile vor ajuta şi la stabilirea zonelor cele mai propice pentru aselenizări viitoare.


0 comentarii:

Arată emoticoane