Un glob mare intr-un blog mic !!!

vineri, 20 ianuarie 2012

Studiu: Galaxia noastră conţine mai multe planete decât stele

Stefan | 10:19 | | |

Un studiu publicat de o echipă internaţională de astronomi şi citat de AFP arată că Galaxia Calea Lactee conţine mai multe planete decât stele, scrie Agerpres.




Astfel, principalul autor al studiului, profesorul Arnaud Cassan Institutul de astrofizică din Paris, a anunţat că expresia "stele înconjurate de planete" este mai mult o regulă decât o excepţie. Potrivit calculelor statistice ale echipei sale, în galaxia noastră există 1,6 planete la o stea.
Mai mult decât atât, conform estimărilor, 17% din stele au o planetă cu masa comparabilă cu a lui Jupiter, 52%, planete de talia lui Neptun şi 62%, nişte 'super-Terra', planete de 5-10 ori mai mari decât Pământul.
"Se pare că există miliarde de planete cu mase asemănătoare Pământului pe orbita din jurul stelelor din Calea Lactee", afirmă Daniel Kubas într-un comunicat al Observatorului austral european (ESO) din Chile.
În timp ce echipa lui Arnaud Cassan s-a ocupat de stelele solitare, un alt studiu, publicat tot miercuri în 'Nature', arată că 1% din stelele perechi ('stele binare') ar putea avea o exoplanetă gigant în jurul lor.

Galaxia noastră ar putea avea milioane de exoplanete cu mai mulţi Sori, arată William Welsh de la Universitatea din San Diego (SUA), a cărui echipă a identificat două noi planete de acest tip, cu ajutorul satelitului Kepler, care a permis deja depistarea primei planete aşa-zis 'circumbinare', numită Kepler-16b.

0 comentarii:

Arată emoticoane