Un glob mare intr-un blog mic !!!

miercuri, 14 martie 2012

A fost descoperită „fântâna tinereţii” – gena care prelungeşte viaţa cu 20 de ani!

Stefan | 13:22 |

Oamenii de ştiinţă au identificat o genă ce ar putea permite prelungirea vieţii umane cu până la 20 de ani.
Cercetătorii speră că această descoperire va duce la crearea unui medicament care va permite oamenilor în vârstă să se menţină în formă, să fie mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. 
Gena se găseşte în toate mamiferele şi are un rol important în protejarea celulelor de deteriorarea tipică vârstei a treia. Oamenii de ştiinţă au manipulat această genă, intitulată SIRT6, în şoarecii de laborator şi au descoperit că acest lucru a rezultat în prelungirea duratei de viaţă a acestora cu până la 15%.
Conform studiului publicat în prestigiosul jurnal ştiinţific Nature, atunci când cercetătorii de la Universitatea Bar-Ilan din Israel au redus sau chiar eliminat această genă, şoarecii de laborator au devenit diabetici, coloana vertebrală li s-a curbat, iar procesul de îmbătrânire s-a accelerat.
Genele SIRT ale şoarecilor şi ale oamenilor sunt identice în proporţie de 80%.
Dr. Haim Cohen, biologul care a condus acest studiu, susţine că „această genă joacă un rol important în ceea ce priveşte sănătatea, iar dacă o modificăm pentru a stimula corpul să o producă în cantităţi mai mari, putem face ca oamenii să trăiască mai mult. Nu putem injecta această genă, astfel că ne gândim la conceperea unei pastile care să o activeze. Dacă vom reuşi să facem acest lucru, vom putea spune că am descoperit fântâna tinereţii”.
Dr. Cohen crede că această pastilă ar putea fi administrată înainte ca procesul de îmbătrânire să înceapă, la finalul tinereţii sau în timpul vârstei mijlocii. Doctorul a cauţionat, însă, că studiul clinic pe oameni va începe abia peste câţiva ani.
Echipa doctorului Cohen nu este singura interesată de gena SIRT6. Cele şapte piese ale ADN-ului printre care se numără şi gena SIRT6 sunt în vizorul companiilor farmaceutice. Printre acestea se numără şi GlaxoSmithKline, care a investit 250 de milioane de lire sterline în studiul unei gene similare cu SIRT6, în speranţa că va obţine un medicament care va prelungi durata de viaţă a oamenilor.
Parere proprie:Eu as vrea sa spun ca savantii care au descoperit aceasta gena in ADN-ul omului si a soarecilor sunt bravo ,deoarece nu tot ce doresti iti poti indeplini intr-o viata atit de scurta.Si speram ca sa poata produce pastile care contin aceasta gena deoarece majoritatea oamenilor mor la virsta medii din cauza sanatatii,sper ca pe viitor sa fie implimentata nu numa in SUA sau in UK peste citiva ani posibil si in MD .Daca vor fi rezultate bune cei care vor detine acest medicament vor vor stringe o suma de bani buna.

6 comentarii:

  1. ooooooooo da o sa traesc 100 de ani :D

    RăspundețiȘtergere
  2. poate va fi aceasta pastila pana o voi putea da parintilor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu cred ca toti is doresc cei mai bun pentru parinti si daca ii posibil toti ar darui acest cadou parintilor dat tre sa mai asteptam pina va aparea in MD :)

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Da,este o idee geniala si poate va fi creeata si pastila :)

      Ștergere