Un glob mare intr-un blog mic !!!

duminică, 6 mai 2012

Gheţarii din Groenlanda se topesc cu 30% mai repede decât acum 10 ani

Stefan | 12:58 | |

Gheţarii din Groenlanda se topesc cu 30% mai repede decât acum un deceniu, topirea fiind mai lentă decât cel mai pesimist scenariu imaginat de oamenii de ştiinţă.
Dacă ritmul topirii se va menţine la acest nivel, gheţarii din Groenlanda vor contribui la creşterea nivelului oceanului planetar cu 10 centimetri până în 2100.
Cumulând toate cauzele creşterii nivelului mării, cercetătorii estimează că până la finalul acestui secol oceanul planetar va creşte în înălţime cu 90 de centimetri.
Comentând rezultatele studiului asupra gheţarilor din Groenlanda, Twila Moon, o expertă în studiul gheţarilor de la Universitatea Washington, a declarat că „pe vremuri, «în ritm de gheţar» însemna o mişcare lentă; acest lucru nu mai este valabil astăzi”.
Cercetătoarea spune că studiul indică faptul că „scenariul cel mai pesimist pe care ni l-am imaginat nu pare să se concretizeze în acest moment”. „Aşadar, chiar dacă nu este vorba de o veste bună, nu este nici o veste negativă”, a adăugat Moon.
Calculele au fost realizate în urma studierii din satelit a peste 200 de gheţari. Studiul a fost publicat în prestigiosul jurnal ştiinţific Science.
Rezultatele pot părea încurajatoare dacă sunt comparate cu previziunile făcute în anii precedenţi. În studiu din 2008 afirma că, în cazul scenariului cel mai pesimist, gheţarii din Groenlanda ar putea contribui cu creşterea nivelului oceanului planetar cu până la 49 de centimetri până în 2100.
Gheţarii se topesc în urma temperaturilor mai ridicate înregistrate în timpul verii în Groenlanda, înregistrându-se o creştere medie de 1 grad Celsius în ultimul deceniu.
Un gheţar celebru din nord-vestul Groenlandei, intitulat Jakobshavn, înregistrează o topire accelerată, pierzând 11,3 kilometri pe an. Astfel, gheţarul pierde 1 metru de gheaţă pe oră. Eric Rignot, un specialist în gheţari de la Universitatea California, afirmă că o persoană poate vedea topirea gheţarului privindu-l doar 20 de minute.
Sursa: Daily Mail

0 comentarii:

Arată emoticoane