Un glob mare intr-un blog mic !!!

Se afișează postările cu eticheta Darwin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Darwin. Afișați toate postările

joi, 1 martie 2012

Au fost redescoperite fosilele care au stat la baza teoriei evoluţioniste

Stefan | 07:48 | | Fii primul care comentează!

Unele dintre fosilele care au stat la baza faimoasei teorii a lui Charles Darwin au fost redescoperite într-un dulap vechi.
Fosilelor li s-a pierdut urma acum mai bine 165 de ani şi au fost găsite, din întâmplare, de profesorul paleontolog Howard Falcon-Lang, într-un seif de la British Geological Survey, un centru de cercetare din Keyworth, Marea Britanie.
Acum, preţioasele piese au fost fotografiate şi pot fi văzute de publicul larg mulţumită unei expoziţii online.
Dr. Falcon-Lang, care în prezent lucrează la Departamentul de Ştiinţe ale Pământului din cadrul Universităţii Royal Holloway, a fost atras de etichetele de pe nişte sertare ale unui dulap vechi, pe care scria "plante fosilizate neînregistrate".
"În interiorul sertarului erau sute de plăcuţe de sticlă care conţineau secţiuni din fosile. Una dintre primele plăcuţe pe care le-am luat era etichetată cu numele C. Darwin Esq ", a declarat Falcon-Lang.
Pe plăcuţe se găseau bucăţele de lemn fosilizat colectate de Darwin în timpul călătoriei sale cu vasulBeagle, 1834. În urma acestei călătorii, Darwin a început să îşi contureze teoria evoluţiei. În cursul vizitei sale pe insula Chiloe, din Chile, Darwin a întâlnit "mai multe fragmente de lignit şi lemn silicifiat şi piritizat, adesea alipite". Aceste probe au fost transportate în Anglia, unde Darwin le-a secţionat pentru a le analiza.
Joseph Hooker, un botanist şi prieten apropiat al lui Darwin, a fost responsabil pentru asamblarea colecţiei, atunci când, pentru scurt timp, a fost angajat al British Geological Survey în 1846. Doar că, în acel an, Hooker a omis să facă un inventar ar fragmentelor, fiind preocupat de o expediţie în Himalaya, pe care a întreprins-o în acel an. În timp, colecţia a fost mutată de mai multe ori, fiind rătăcită şi uitată.
În urma evenimenului, dr. John Ludden, director executiv al Geological Survey a declart: "este, cu adevărat, o descoperire inedită care ne face să ne gândim ce altceva s-ar putea ascunde în colecţiile noastre".
Sursa: BBC

marți, 14 februarie 2012

Darwin a avut dreptate: viaţa a apărut într-o baltă caldă

Stefan | 21:57 | | | Fii primul care comentează!

Un recent studiu de anvergură pare să confirme teoria lansată acum peste 140 ani de către Charles Darwin, teorie conform căreia viaţa ar fi apărut pe continent şi nu în apele oceanului primordial, după cum susţin majoritatea teoriilor ştiinţifice pe această temă.
Se pare că primele celule au evoluat în mici băltoace cu apă călduţă, formate prin condensarea apei provenite din gheizerele fierbinţi de la suprafaţa solului. Descoperirea, publicată în premieră în paginile periodicului Proceedings of the National Academy of Science, contrazice teoria foarte răspândită şi general acceptată, conform căreia viaţa ar fi apărut iniţial în mări şi oceane.
Cercetătorii au analizat dovezile oferite de elementele chimice din rocile străvechi care formau în trecutul îndepărtat al planetei atât ecosisteme terestre, cât şi medii de viaţă marine, după care le-au comparat cu catcateristicile chimice ale primelor celule vii apărute pe Terra, acestea din urmă fiind reconstruite genetic în condiţii de laborator.
Fizicianul Armen Mulkidjanian şi colegii săi de la Universitatea Osnabruck, Germania, au descoperit că oceanele străvechi nu conţineau cele mai potrivite proporţii între elemente chimice necesare apariţiei şi evoluţie vieţii.
Cele mai simple forme de celule ar fi apărut în medii terestre, îndeosebi în cele în care activitatea vulcanică genera gheizere şi izvoare fierbinţi.
Compoziţia chimică a acestor emisii de vapori şi apă fierbinte corespunde în mai mare măsură substanţelori anorganice specifice primelor celule, susţin cercetătorii.
Aceştia adaugă că primele "leagăne ale vieţii" de pe uscat aveau toate avantajele oferite de curenţii hidrotermali submarini, care prezentau în general aceiaşi factori fizico-chimici, incluzând aici prezenţa substanţelor organice.
"În contrast cu apele termale de mare adâncime din oceane, apele geotermale terestre pot avea reacţii de condensare şi pot prelua lumina solară ca o sursă de energie". Adaugă profesorul Mulkidjanian din cadrul Universităţii Osnabruck din Germania.
Ipoteza sa este susţinută şi de laureatul Premiului Nobel, profesorul Jack Szostak din cadrul Universităţii Harvard: "Lacurile şi bălţile cu apă dulce au concentraţii mai mici de săruri comparativ cu apele marine, ceea ce permite formarea membranei celulare cu conţinut de acizi graşi"
Alţi oameni de ştiinţă , însă, sunt sceptici în privinţa validităţii acestei teorii. Aceştia susţin că, acum 3,8 miliarde ani, Terra era bombardată frecvent de meteoriţi; în consecinţă, suprafaţa planetei noastre nu era deloc un mediu propice vieţii.
În anul 1871, părintele evoluţionismului sugera, într-o scrisoare trimisă botanistului englez Joseph Hooker, că viaţa pe Terra ar fi putut apărea "într-un iaz cu apă caldă".
Profesorul Mulkidjanian susţine în continuare: "Reconstrucţia geochimică arată că, compoziţia ionică a celulelor primordiale, demonstrează că acestea nu ar fi putut apărea în medii marine, în schimb reconstrucţia geochimică este compatibilă cu mediul zonelor cu emisii de vapori şi ape din terenurile cu ape geotermale. Formele pre-celulare ar fi apărut în ochiuri de apă cu adâncime mică, formate prin condensarea vaporilor şi "căptuşite" cu minerale poroase de siliciu, în amestec cu sulfuri metalice şi compuşi ai fosforului".

Sursa: Daily Mail

vineri, 27 ianuarie 2012

Cercetătorii americani au creat un fragment de stea pe Terra

Stefan | 16:11 | | | | | Fii primul care comentează!


Cercetătorii de la un laborator finanţat de Departamentul American al Energiei au conceput cel mai puternic laser cu raze X din lume, LCLS, capabil să aducă o folie de aluminiu la temperatura de 2 milioane de grade Celsius, transformând-o astfel în plasmă solidă.

Graţie acestui laser, oamenii de ştiinţă sunt cu un pas mai aproape de înţelegerea proceselor ce au loc în centrul stelelor şi a planetelor gigant. De asemenea, acest instrument va fi folosit în cadrul unor experimente care vor simula procesul de fuziune ce are loc în interiorul Soarelui.

"Laserul cu raze X LCLS este o maşinărie cu adevărat remarcabilă", a declarat Sam Vinko, cercetător la Universitatea Oxford şi totodată cel care a coordonat spectaculosul experiment. "Crearea de materie extrem de fierbinte şi de densă este un pas foarte important pentru ştiinţă, ce ne va permite în cele din urmă să înţelegem evenimentele ce se petrec în interiorul stelelor şi în centrul planetelor gigant din sistemul nostru solar", a adăugat el, scrie descopera.ro.

Până acum, oamenii de ştiinţă puteau să creeze plasmă din gaze, studiind-o cu ajutorul laserelor convenţionale, însă nu aveau la dispoziţie un instrument care să le permită să studieze plasma la densităţi solide. "LCLS este primul laser care poate penetra o plasmă cu densitate ridicată, studiind-o în acelaşi timp", a declarat Bob Nasler, co-autor al studiului.