Primii turişti vor putea survola Luna în 2017, a anunţat societatea americană Space Adventures, care organizează călătorii spaţiale turistice cu navete ruseşti Soyuz, relatează agenţia RIA Novosti, citată de Agerpres.
"Intenţionăm să lansăm o navetă înainte de a 50-a aniversare a programului Apollo. După părerea mea, programul Apollo a demarat în februarie 1967, luna prevăzută pentru lansarea lui Apollo-1. Prin urmare, a 50-a aniversare va fi marcată în februarie 2017", a declarat Eric Anderson, preşedintele Space Adventures într-un mesaj postat pe site-ul firmei.
Turiştii vor zbura cu o navetă Soyuz-TMA, echipată cu un modul locuibil suplimentar. Societatea a anunţat recent că a vândut primul din cele două bilete pentru această călătorie. Potrivit lui Anderson, şi celălalt bilet "este pe cale de a fi vândut".
"Faptul că două persoane sunt gata să dea fiecare aproape 150 de milioane de dolari pentru a survola Luna va avea consecinţe importante asupra ansamblului pieţei. Acest lucru confirmă existenţa unei pieţe a zborurilor spaţiale private şi arată că numărul persoanelor care vor dori să zboare în spaţiu va creşte odată cu scăderea preţurilor zborurilor orbitale şi suborbitale", a mai spus Eric Anderson.
Centrul rus de formare a cosmonauţilor este gata să pregătească astronauţi profesionişti şi turişti spaţiali pentru un zbor spre Lună, a informat directorul Centrului, Serghei Krikalev.
Densitatea sa este de 800 de ori mai mica decat cea a unei bucati de sticla de aceeasi marime. Aerul este repartizat in pori invizibili cu ochiul liber, dar ponderalitatea extrem de redusa are si un revers: materialul este fragil, astfel ca se farama chiar si numai daca cineva doreste sa-l tina intre degete.
Totusi,numai actual pretul ridicat face ca aerogelul sa fie considerat, inca, un material inaccesibil si exotic. Pare, insa, inevitabil ca noua "vedeta" a "materialistilor" sa devina, rapid, una dintre uneltele de baza ale ecologistilor si ale omenirii in general, dupa fabricarea sa industriala. Guinness Book a recunoscut faptul ca NASA a creat cel mai usor material solid, prin contributia uriasa a doctorului Steven Jones de la Laboratorul "Jet Propulsion Laboratory" din cadrul agentiei spatiale americane.
Un pariu revolutionar
Materialele compozite sau cele obtinute prin diferite procedee tehnologice au dus, in mai putin de un secol, la o adevarata revolutie, adaugand betonului, metalelor si lemnului o sustinere nebanuita in industria constructiilor, a masinariilor si a dispozitivelor cele mai diverse. In perioada anilor '30 ai secolului XX a aparut bachelita, obtinuta dintr-o rasina sintetica; peste o jumatate de secol a venit randul fibrei de carbon, pentru ca anii '90 sa marcheze noua era a siliconul.
Acum, savantii sunt preocupati derealizarea unui nou material, denumit aerogel, sau "fum inghetat", despre care cred ca va revolutioana mersul multor domenii de activitate. Totusi, chiar daca numai recent a fost adus in atentia publica, conceptul care sta la baza acestui material extrem de apreciat, nu este unul nou. Primul care a incercat sa creeze aerogelul a fostchimistul american Steven Kistler, in 1931, in urma unui pariu excentric facut cu un coleg de bransa, in incercarea de a inlocui lichidul dintr-un jeleu, cu gaz, fara a modifica proportiile initiale ale gelului. Kistler a incalzit jeleul, a evaporat apa si celelalte componente lichide din structura sa si a introdus in locul lor metanol. A inventat astfel un precursor al actualului aerogel, un soi de fum inghetat, ultrausor si foarte rezistent in raport cu densitatea sa. Totusi, din pricina costurilor foarte ridicate necesare producerii acestui material, nimeni nu a fost atras de inovatie, iar reusita va fi data uitarii pentru mai multe decenii.
Magia golurilor
Saptezeci de ani mai tarziu, in anul 2000, oamenii de stiinta din cadrul NASA au pus bazele unui proiect care necesita utilizarea unui material foarte usor si in acelasi timp foarte rezistent din punct de vedere termic, dar care nu exista propriu-zis. Acest eveniment readuce in scena vechea descoperire a lui Kistler, pe care cercetatorii americani o studiaza amanuntit si o perfectioneaza. Ei adauga "fumului inghetat" oxid de aluminiu si siliciu si inlocuiesc inflamabilul metanol cu bioxid de carbon. Acest lucru a dat aerogelului de astazi aspectul unei bucati de sticla, cu un interior "aerat", abundent in bule. In ciuda denumirii, este vorba despre un material perfect uscat, total diferit de gelul clasic, foarte elastic si extrem de rezistent la socuri si variatii mari de temperatura. Aerogelul este un izolator termic remarcabil, pentru ca reduce aproape de anulare cele trei cai de transfer ale caldurii, convectia, conductia si radiatia.
Desi, la origine, materialul este hidrofil, prin intermediul unui tratament chimic, el poate fi convertit la hidrofobie; se topeste numai la temperaturi de peste 1200 grade Celsius, are o conductibilitate apropiata de zero si este considerat materialul solid cu cea mai mica densitate posibila, continand aer in proportie de 99,8%. Un centimetru cub din aerogel cantareste 3 miligrame, putin mai mult decat aerul, iar dimensiunea totala a golurilor din interiorul sau este similara cu cea a unui teren de fotbal, aproximativ 7000 metri patrati. Mai mult de atat, un burete de aerogel de numai doua grame poate sustine greutatea unei caramizi de 2.5 kilograme.
Pana acum, inginerii i-au gasit acestui material intrebuintari in izolarea conductelor de petrol, iar cizmarii in confectionarea branturilor pentru incaltaminte. Alpinista britanica Anne Parmenter a escaladat muntele Everest fiind incaltata cu ghete captusite cu un strat subtire de aerogel. Declaratia sa de dupa expeditie a sunat astfel: "Singura problema a fost ca mi-era foarte cald la picioare, ceea ce, de fapt, nu este o problema atunci cand esti alpinist". De asemenea, compania Hugo Boss a testat si ea calitatile aerogelului pentru o linie de geci de iarna, dar acestea au fost rapid retrase din circulatie, deoarece cumparatorii s-au declarat incomodati de faptul ca erau mult prea calduroase.
"Este foarte putin probabil sa se inventeze un material mai usor decat aerogelul, pentru ca nu s-ar putea intari. Moleculele de silicon nu s-ar putea uni intre ele. De asemenea, nu poate fi mai usor decat densitatea aerului, 1,2 miligrame per centimetru cub, pentru ca aerogelul este plin cu aer", a explicat cercetatorul de la NASA. Totusi, pentru ca oamenii de stiinta nu au odiha - pe baza matricei aerogelului, au mai fost create cateva variatiuni, care ii imita in general caracteristicile, dar i le si modifica sau sporesc. Este vorba despre materiale ca: nanogelul, sol gelul, hidrogelul, xerogelul, seagelul sau chalcogelul, si acestea, probabil, promisiuni ale unei vieti mai bune in viitor. Cum va evolua povestea materialului-minune vom vedea in deceniul urmator.
Inginerii agenţiei spaţiale americane au creat un material care absoarbe peste 99% din lumina pe care o primeşte
Noul material absoarbe nu numai ultravioletele şi radiaţia vizibilă - capacitate pe care o au multe materiale artificiale - ci şi radiaţia din spectrul infraroşu şi infraroşu îndepărtat.
Acestă uimitoare capacitate de absorbţie - de 50 de ori mai mare decât a materialelor de acelaşi tip cunoscute până acum - i-a surprins chiar şi pe ingineri, care consideră că invenţia poate deschide o nouă eră în explorarea spaţială.
Materialul conţine un strat de nanotuburi de carbon - cilindri goi în interior, având diametrul de 10.000 de ori mai mic decât al unui fir de păr uman - aşezate perpendicular pe suport (ca firele unui covor pluşat, după descrierea plastică a inginerilor inventatori).
Suportul poate fi alcătuit din siliciu, nitrură de siliciu, titan, oţel inoxidabil - materiale des utilizate în construcţia echipamentelor spaţiale.
O mare calitate a noului material "super-negru" este greutatea sa foarte scăzută, un factor important atunci când e vorba despre încărcătura unei nave spaţiale.
Invenţia ar putea fi folosită în aparatura foarte sensibilă, pentru a absorbi radiaţia luminoasă "parazită" care ar îngreuna realizarea unor măsurători. De asemenea, inginerii preconizează utilizarea sa pentru răcirea unor echipamente, materialul urmând să absoarbă căldura produsă de aparate şi să o disipeze.
Armata americană se află în curs de testare a unei noi arme hipersonice cu rază lungă de acţiune, ale cărei lansări au depăşit deja de cinci ori viteza sunetului.
O rachetă experimentală lasată dintr-o bază militară din Hawaii a ajuns la ţinta preconizată situată într-un atol din Pacific situat la 3.700 kilometri, într-un interval de timp mai mic de 30 minute.
Advanced Hypersonic Weapon este un nou program militar axat pe producerea de dispozitive ultra rapide pentru rachetele cu rază lungă de acţiune.
Conform oficialilor Pentagonului, adevăratul scop al programului este acela de a crea rachete capabile să lovească orice ţintă de pe glob în mai puţin de o oră şi cu o precizie de maxim 10 metri distanţă faţă de punctul ochit. În vocabularul militar de specialitate, termenul de hipersonic vizează orice dispozitiv care depăşeşte clasa Mach 5, adică viteza de 6.000 km/oră.
Cu toate acestea, Pentagonul nu a dat publicităţii detalii referitoare la viteza maximă atinsă de noile rachete.
O echipă de cercetători americani au creat prima „frunză artificială” care poate transforma lumina solară într-un combustibil chimic care poate fi stocat şi folosit ulterior.
"Când este aşezată într-un recipient cu apă, «frunza» alcătuită din silicon, de care sunt ataşate celule solare, iar laturile revoluţionarului dispozitiv sunt garnisite cu materiale catalitice.
Aceste materiale generează bule de oxigen pe una din laturi şi bule de hidrogen pe cealaltă, ambele gaze putând fi separate şi colectate.
Cele două gaze sunt depozitate într-un dispozitiv care le retransformă în apă cu ajutorul emisiei de curent electric", susţine Daniel Nocera, conducătorul echipei de cercetători din cadrul Institutului Tehnologic din Massachusetts.
Teaca semiconductorilor din silicon este unită pe o parte cu un catalizator pe bază de cobalt, care eliberează oxigenul. Dispozitivul de pe cealată latură prezintă un catalizator dintr-un aliaj de nichel-molibden-zinc care separă hidrogenul.
Dispozitivul nu este încă gata pentru producţia de masă, dar producătorii săi mizează pe un succes de proporţii bazându-se pe faptul că "frunza" este construită în întregime din materiale ieftine.
Sonda NASA a identificat pentru prima oară materie provenită din afara sistemului solar.
Materia care a călătorit între stele a fost identificată de către telescopul spaţial IBEX, care studiază periferia sistemului nostru solar şi care se învârte în pe orbita Terrei, scrie LiveScience.com.
Este vorba de particule de hidrogen, oxigen şi neon. Aceşti atomi reprezintă rămăşiţe ale unor stele care au explodat cu multă vreme în urmă. Particulele sunt purtate prin spaţiu de rafale de vânt interstelar.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, au fost identificaţi 74 de atomi de oxigen pentru fiecare 20 de atomi de neon. Spre exemplu, în sistemul nostru solar sunt prezenţi 111 atomi de oxigen pentru fiecare 20 de atomi de neon.
"Materia din afara sistemului nostru solar nu se aseamănă cu materia din sistemul nostru solar", au declarat cercetătorii.
Una dintre sondele gemene GRAIL a înregistrat pentru prima oară imagini cu partea întunecată a Lunii.
Luna orbitează în jurul Terrei cu o singură emisferă îndreptată spre noi. Cealaltă emisferă, deşi primeşte la fel de multă lumină, a fost denumită poetic partea întunecată a Lunii.
Misiunea Apollo 16 a realizat fotografii cu partea întunecată a Lunii, însă până acum n-a fost realizată o înregistrare video. Una dintre sondele gemene GRAIL a făcut în sfârşit asta, iar NASA a dat publicităţii un fragment video.
Din imagini se poate vedea că partea întunecată a Lunii este acoperită de cratere. Pe internet circulă teorii potrivit cărora pe partea întunecată a Lunii există oraşe ale unei civilizaţii extraterestre.
O echipă internaţională de astronomi a anunţat, joi, descoperirea unei noi exoplanete care este potenţial locuibilă, ridicând astfel la patru numărul planetelor aflate în afara sistemului nostru solar detectate de comunitatea ştiinţifică mondială.
"Această planetă - telurică - este cea mai bună dintre candidatele recente în ceea ce priveşte capacitatea de menţinere a apei în stare lichidă la suprafaţa ei şi ar putea să adăpostească viaţa, în formele cunoscute de noi", a declarat Guillem Anglada-Escudé, coordonatorul acestei echipe de savanţi, care au lucrat la Carnegie Institution for Science din Washington.
Această planetă (GJ 667Cc) se află pe orbita unei stele denumite GJ 667C, situată la aproximativ 22 de ani-lumină de Terra (1 an lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri).
Planeta efectuează o rotaţie în jurul stelei sale în aproximativ 28 de zile şi are o masă de cel puţin 4,5 ori mai mare faţă de Terra. Planeta este şi cu 50% mai mare decât planeta noastră.
GJ 667Cc se află pe o orbită care o plasează la o distanţă potrivită de steaua ei, fiind în "zona locuibilă", unde temperaturile nu sunt nici prea ridicate, nici prea scăzute, permiţând apei să rămână în stare lichidă la suprafaţă.
Cercetătorii au descoperit în acelaşi timp o serie de indicii care îi fac să afirme că cel puţin o altă exoplanetă - dacă nu chiar două sau trei - orbitează în jurul aceleiaşi stele.
Noua descoperire demonstrează faptul că planetele potenţial locuibile pot să se formeze într-o mai mare varietate de medii decât se credea până în prezent, au anunţat autorii studiului, ce va fi publicat în Astrophysical Journal Letters.
Astronomii au folosit datele publicate de Observatorul European Austral (ESO) din Chile şi măsurătorile efectuate de telescopul Observatorului Keck din Hawaii.
Perioadele lungi petrecute de astronauţi în condiţii de gravitaţie zero ar putea dăuna genelor acestora, a arătat un nou experiment, arată wired.com.
Supuse la levitaţie magnetică, care au produs un efect asemănător cu microgravitaţia experimentată de astronauţii de pe orbita Pământului, muştele de fructe (cunoscute sub numele de drosofila) au suferit schimbări radicale în structura genelor.
Oamenii nu reacţionează exact ca insectele din familia Drosofila, dar cercetătorii cred că gravitaţia zero are efect şi asupra genelor lor. "Totul funcţionează altfel în spaţiu, inclusiv genele", spune biologul Raul Herranz, liderul Centrului de Cercetări Biologice din Spania.
Insectele crescute în condiţii de gravitaţie zero s-au dezvoltat mai încet şi au întâmpinat dificultăţi la reproducere.
Până acum, singurele dezavantaje constatate în rândul oamenilor care trăiesc mult timp în condiţii de gravitaţie scăzută sau zero au fost atrofierea muşchilor şi pierderea de masă osoasă.
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a început construcţia motorului "Executor" care va echipa atât avionul supersonic IAR-111, cât şi rachetele Haas II, pentru competiţia Google Lunar X Prize, şi Haas III, aflată în faza de proiectare la ARCA.
Motorul, având o lungime de 2,2 metri şi o greutate de 600 de kilograme este realizat din materiale compozite, precum răşini fenolice şi epoxidice, ranforsate cu fibre de quartz şi carbon, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de ARCA.
Combustibilul este format din oxigen lichid şi kerosen, acestea alimentând motorul prin intermediul a două pompe antrenate de o turbină de 1,2 Mega Wati.
Presiunea în camera de ardere a motorului este de 44 atmosfere, iar temperatura de 3.000°C. Tracţiunea la sol a motorului este stabilită la 24 tone-forţă.
În prima fază se vor realiza 18 motoare, pentru testele care vor demara la jumătatea anului 2012.
"Motorul avionului IAR-111 a fost denumit «Executor», acest nume comunicând poziţia de leader a organizaţiei, precum şi determinarea în atingerea obiectivelor propuse. Considerăm acest motor «inima» întregului program spaţial non-guvernamental, acesta urmând să echipeze atât avionul IAR-111, cât şi rachetele Haas II, pentru competiţia Google Lunar X Prize, şi Haas III, aflată în faza de proiectare la ARCA", spune Dumitru Popescu, preşedinte ARCA.
Pentru realizarea acestui motor, ARCA a deschis o campanie de donaţii, prin care doritorii sunt chemaţi să susţină programul spaţial non-guvernamental, al cărui obiectiv final este creşterea reputaţiei şi a nivelului de dezvoltare a ţării.
Pe pagina de Facebook a ARCA, cei interesaţi pot urmări zilnic evoluţia construcţiei şi testării motorului Executor.
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să câştige competiţia de 30 milioane de dolari Google Lunar X Prize şi să lanseze în cosmos prima rachetă românească capabilă să transporte un cosmonaut.
